A început în anul 1999, prin intermediul lui Jerri N. Udelson, MCC, membru al Federației Internaționale de Coaching (I.C.F.) și în prezent se află în anul său de viață 19. Săptămâna Internațională a Coaching-ului este o celebrare anuală a profesiei …
Vorbim adesea despre cei 7 ani de acasă. De multe ori, în contextul ”lipsei celor 7 ani de acasă”. Undeva, dincolo de suprafață, în fiecare om există această informație: începutul își pune amprenta pe tot ceea ce urmează. Cei 7 …
Intri în market să cumperi 2-3 articole și pleci cu sacoșele pline? Probabil că îți și spui: ”mereu fac asta”. Iar când pui cap la cap cheltuielile, te enervezi un pic pe tine și îți propui să nu mai faci …
Preambul: Constantin Nica este unul dintre absolvenții Școlii de Coaching Pleiade, precum și a altor programe de psihologie aplicată din cadrul Pleiade Education System. În prezent, este student la Facultatea de Psihologie, urmându-și calea pe care o simte atât de …
M-am întrebat, într-o vreme, ce-a fost mai întâi, pentru mine: Căprioara lui Labiș sau Căprioara Bambi, care dintre aceste două povești a generat tandrețea pe care o simt față de căprioare. Am întrebat-o în cele din urmă pe mama mea, …
Discursurile politice au avut rareori puterea de a-mi face inima să vibreze. Să trăiesc în vremuri de război nu e nicicum una dintre dorințele mele. Și totuși… am ”întâlnit” omul care m-a făcut să îmi doresc să fi trăit atunci, …
Acum că a trecut mult așteptata zi de 6 decembrie, ziua Sfântului Nicolae și a darurilor din ghetuțe, ce-ai zice să îți mai faci un cadou – de 5 minute durată – și să afli cine a fost Sfântul …
Este săptămâna lui Nicolae – Moș Nicolae, Sfântul Nicolae sau cum altfel îi mai spunem, azi cu siguranță se află în mințile și ,,sacoșele” noastre, iar la noapte în ghetuțe. Pe fondul unui 6 decembrie ce urmează și al unui …

